Samael Aun Weor - Transcriere Conferinta

Schimbare / Vidul Iluminator / Meditatie

Dragii mei fraţi, inainte de toate este necesar să cunoaştem Legile Muncii Ezoterice Gnostice, dacă cu adevărat dorim o schimbare radicală şi definitivă.
In numele adevărului vom spune că, dacă intr-un fel sau altul, vom incepe să lucrăm asupra noastră inşine, munca trebuie să fie in legătură cu MINTEA şi cu SENTIMENTELE.
Ar fi absurd să incepem să lucrăm, de exemplu, cu CENTRUL MOTOR (cum deja ştiţi acesta se relaţionează cu deprinderile, obiceiurile şi acţiunile unui organ sau ale unui centru). In mod evident, aceasta ar fi ca şi cum am incepe cu un fachirism absurd.
Şi apropo de fachiri: in India sunt fachiri care, de exemplu, ridică un braţ şi il susţin acolo sus un timp indefinit, pană cand acesta devine rigid. Sunt alţii care răman nemişcaţi intr-un singur loc, timp de douăzeci sau treizeci de ani, pană cand se transformă in adevărate statui; insă după toate acestea, ce caştigă fachirii? Işi vor dezvolta puţin Forţa Voinţei şi asta e tot.
Nu ne putem gandi că ei işi vor crea CORPUL VOINŢEI CONŞTIENTE, este clar că nu; nu se poate „RECREA” niciun corp in afara celei de-a „NOUA SFERE”.
Dacă ar fi posibil să se creeze vreun corp in absenţa celei de-a Noua Sfere, noi ne-am fi născut, aşadar, din aer, sau din apele vreunui lac, sau din vreo stancă; nu am fi fiii unui bărbat şi ai unei femei, dar suntem, intr-adevăr, fiii unui bărbat şi ai unei femei; atunci, „creaţia” se realizează intotdeauna in a Noua Sferă, este evident...
Astfel, niciun fachir nu ar putea să-şi creeze Corpul Voinţei Conştiente departe de a Noua Sferă. Nu caştigă nimic cei care se dedică fachirismului, cu excepţia faptului că işi vor dezvolta puţin Forţa Voinţei, şi asta este tot...
Să se inceapă cu Centrul Motor, ar fi absurd; chiar mai mult: a incepe să lucrăm cu CENTRUL SEXUAL, fără a avea o informaţie corectă asupra Corpului Doctrinei Gnostice, este absurd. Cel care incepe in aceste condiţii nu ştie ce face, nu are Conştiinţă clară despre munca in „Forja Ciclopilor”, şi poate cădea, este evident, in greşeli foarte grave.
Să ne amintim că primul este Centrul Intelectual, al doilea cel Emoţional, al treilea cel Motor, al patrulea cel Instinctiv, al cincilea cel Sexual. Există, de asemenea, şi al şaselea care este Emoţionalul Superior, şi al şaptelea: Mentalul Superior. Dar dacă am incepe, intradevăr, cu Centrii Inferiori ai maşinii organice, am cădea in eroare.
Inainte de toate, in aceste studii, trebuie să INCEPEM CU CENTRII INTELECTUAL ŞI EMOŢIONAL; avem nevoie, cu adevărat, să ne SCHIMBĂM MODUL NOSTRU DE A GANDI; in mod contrar vom merge pe drumul erorii...
La ce ar servi, de exemplu, ca dumneavoastră să asistaţi la aceste conferinţe şi să nu vă schimbaţi modul de a gandi? Aici vi se dau multe exerciţii ezoterice, sunteţi orientaţi din punct de vedere al doctrinei, dar, dacă dumneavoastră nu vă schimbaţi modul de a gandi, la ce serveşte tot ceea ce vi se dă aici?
Vi se spune că trebuie dizolvat EGOUL, vi se spune că trebuie să vă SACRIFICAŢI PENTRU UMANITATE, vi se spune că trebuie să vă creaţi CORPURILE EXISTENŢIALE SUPERIOARE ALE FIINŢEI etc., dar dacă dumneavoastră continuaţi să gandiţi ca inainte, cu aceleaşi obiceiuri mentale ale altor timpuri, la ce serveşte tot ceea ce ascultaţi aici?
Vi se spune că trebuie să dezintegraţi Egoul, dar dumneavoastră continuaţi cu vechile obiceiuri mentale, cu formele şi sistemele perimate de a gandi, atunci, la ce serveşte informaţia care vi se dă? In Sfintele Scripturi se vorbeşte foarte clar (mai precis, foarte aproape de Ioan Botezătorul), despre „VINUL VECHI” şi despre „VINUL NOU”. „Nimeni nu ar turna, de exemplu, spune Cristos, vinul nou in burduf vechi, deoarece burdufurile vechi se vor rupe”... Astfel, pentru vinul nou este nevoie de burdufuri noi...
De asemenea, spune Marele Kabir Iisus că „nimănui nu-i va trece prin cap să peticească, sau să pună petice unei haine vechi, cu bucăţi (am spune) dintr-o haină nouă”... De pildă sau de exemplu: a rupe o haină nouă pentru a petici una veche. Aceasta ar fi absurd, nu-i aşa?
Tot aşa, această Invăţătură nouă este ca şi vinul nou. Are nevoie de burduf nou. Care este „burduful”? Păi, Mintea!... Dacă nu abandonăm formele perimate de a gandi, dacă continuăm să gandim cu obiceiurile care le aveam inainte, pur şi simplu ne pierdem timpul.
Este nevoie să ne schimbăm forma de a gandi; pentru „vinul nou” este nevoie de „burduf nou”. Prin urmare, avem nevoie să ne schimbăm complet modul nostru de a gandi, cu scopul de a primi această Invăţătură.
Acesta este punctul grav al problemei; deoarece dacă primim această Invăţătură şi o alăturăm modului de a gandi care il aveam inainte, vechilor noastre obiceiuri mentale, nu vom face nimic (ne inşelăm pe noi inşine).
A dori să agăţăm „carul” Invăţăturii Gnostice „carului nostru vechi” (in intregime afectat de timp şi plin de gunoaie şi de murdării) inseamnă să ne inşelăm pe noi inşine.
Este vorba, inainte de toate, de a pregăti recipientul pentru primirea „VINULUI INVĂŢĂTURII GNOSTICE” (acest „RECIPIENT” este MINTEA). Doar aşa, cu un „recipient nou”, transformat, cu un „recipient” cu adevărat magnific, se poate primi acest „vin” al Invăţăturii Gnostice; şi aceasta este ceea ce doresc, ca toţi fraţii gnostici să inţeleagă...
Avem nevoie ca EMOŢIILE NEGATIVE să fie eliminate din noi, deoarece aceste Emoţii Negative nu permit o schimbare de fond.
Este imposibil să ne transformăm dacă incă posedăm inăuntrul nostru inşine Emoţii Negative. Noi trebuie să eradicăm din inima noastră emoţiile de tip negativ, care sunt, cu adevărat, prejudiciale, in toate sensurile.
O persoană care se lasă dusă de Emoţii Negative devine mincinoasă sută la sută... V-am spus in conferinţa trecută, cazul unui domn X-X, care acum se găseşte, am putea spune, in pragul morţii. Acest om bun a făcut o embolie cerebrală. Motivul? Foarte clar, il repet: cineva l-a informat greşit că sora lui fusese victima unei fraude.
Acea informaţie a fost examinată după aceea şi s-a dovedit falsă.
Insă acesta, care-şi iubea sora, a crezut acel zvon defăimător şi a pus atata „la inimă”, incat a făcut o embolie cerebrală. In aceste momente se găseşte in pragul morţii (vedeţi dumneavoastră acest caz). Astfel, deci, Emoţiile Negative ne vor duce spre eşec...
Sora sa incă este convinsă că a fost victima unei fraude şi este evident că, calomniază un inocent, dar ea este sigură că a fost victimă.
Personal am examinat cazul, şi mi-am dat seama că ea insăşi se autoinşela, se minţea pe ea insăşi (victimă a Emoţiilor Negative), şi totodată, calomniind pe altul intr-o formă inconştientă.
Astfel incat, vă spun şi vă repet: Că Emoţiile Negative NE TRANSFORMĂ IN MINCINOŞI. Observaţi oamenii, cum mint duşi de Emoţiile Negative: Lansează judecăţi false şi apoi se căiesc, dar este tarziu, deja le-au lansat. Astfel, trebuie să eliminăm din Natura noastră Emoţiile Negative.
MINCIUNA, in mod cert, este o CONEXIUNE FALSĂ.
Normal este ca Energia Tatălui, Viaţa „Bătranului Zilelor”, adică a Fiinţei noastre Interioare Profunde, să curgă prin Organizarea Cosmică Interioară, pană ajunge la Minte.
Dar dacă noi facem o conexiune falsă, nu mai poate curge această energie. Este ca şi cum s-ar tăia cablul electric; atunci energia electrică, n-ar mai ajunge la becul sau becurile care ne luminează.
Astfel minciuna (deja v-am spus şi repet) este o conexiune falsă.
De obicei, cand cineva se umple de Emoţii Negative, se transformă in mincinos; aceasta este realitatea faptelor.
Dacă noi, cu adevărat, inţelegem aceasta şi incepem să ne schimbăm modul de a gandi şi de a simţi, in curand aceasta se va reflecta in acţiunile noastre.
Odată ce cineva şi-a schimbat modul de gandi, şi de a simţi, şi de a acţiona, atunci este perfect pregătit pentru a incepe să lucreze cu MISTERELE SEXULUI...
Şi aceasta este greşeala unora dintre Misionari: că oamenii incep deodată să lucreze cu „Maithuna”, in a Noua Sferă, fără măcar să cunoască Corpul Doctrinei. Prin urmare, aceasta este absurd, deoarece oamenii care nu şi-au schimbat modul de a gandi, care continuă cu aceleaşi obiceiuri, oamenii care au aceleaşi moduri de a simţi, care sunt victime ale Emoţiilor Negative, nu inţeleg aceste Mistere ale Sexului şi le profanează.
Pentru aceasta Paracelsus insista ca: „inainte de toate, trebuie să se cunoască Ştiinţa pentru ca apoi să se inceapă a se lucra in a Noua Sferă”... (şi are dreptate in acest sens Philippus Theophrastus Aureolus Bombastus von Hohenheim, „Aureola Paracelsus”).
Să incepem, aşadar, prin a ne schimba modul nostru de a gandi şi de a simţi. Mulţi primesc aici Invăţăturile Ezoterice, li se dau, dar continuă gandind ca inainte, cum gandeau acum 20 de ani. Ce se intamplă atunci? NE PIERDEM TIMPUL! ...
Dacă li se dau oamenilor Invăţăturile pentru a se Autorealiza, pentru a se schimba, şi continuă gandind ca inainte, in mod evident, se merge foarte rău.
Eu cunosc frăţiori gnostici care au 20 şi 30 de ani de cand sunt in Invăţăturile Gnostice şi incă gandesc aşa cum gandeau cand aveau varste de 20 şi 30 de ani. Foarte iluştri, da; manuiesc foarte bine ideile, dar dacă cuiva i se examinează viaţa, obiceiurile, se va vedea că sunt aceleaşi pe care le avea inainte.
Cunosc fraţi, chiar foarte judicioşi misionari, care vorbesc foarte bine despre gnoză, care manevrează Corpul Doctrinei intr-un mod extraordinar, dar i-am observat şi reiese că ei acţionează la fel ca atunci cand nu erau gnostici: acţionează cum acţionau acum 30 de ani, au aceleaşi obiceiuri vechi ce le aveau cand nu cunoşteau aceste studii, continuă cu aceleaşi vechi obiceiuri...
Atunci ce fac aceşti fraţi? In mod evident se AUTOINŞEALĂ in mod mizerabil, este evident...
Aşadar, trebuie să incepem prin A SCHIMBA MODUL DE A GANDI şi apoi MODUL DE A SIMŢI; să punem „vinul nou”, „Vinul Gnostic” in „burdufuri noi”, şi nu in „burdufuri vechi”.
O Minte senilă, plină de obiceiuri vechi, de obiceiuri de acum 20 şi 30 de ani, nu este pregătită să primească „Vinul Gnozei”; o astfel de Minte are nevoie, negreşit, să treacă printr-o schimbare totală; in mod contrar, işi pierde timpul in mod mizerabil.
Cu toate acestea, ce este ceea ce dorim să ştim? Păi, trezirea Conştiinţei!, nu-i aşa? Acesta este adevărul, aceasta este ceea ce dorim!: TREZIREA!...
In Lumea Orientală nu se ignoră faptul că oamenii sunt adormiţi, nimeni nu o ignoră; dar in Lumea Occidentală oamenii cred că sunt treziţi, şi fără indoială fac lucruri care nu doresc să le facă: Se lansează in războaie, cand nu vor să meargă la război (dar intotdeauna se duc, chiar dacă nu doresc). De ce? Deoarece sunt hipnotizaţi.
Dumneavoastră ştiţi că dacă unui subiect hipnotizat, de exemplu, ii ordonăm să meargă să omoare pe cineva, se duce şi il omoară (şi acest lucru este prevăzut deja in Codul Penal al tuturor ţărilor Pămantului).
Aşa se intamplă cu toţi oamenii de pe toate latitudinile: Sunt hipnotizaţi, dar cred că sunt treziţi. Dacă li se spune că a sosit ora de a merge la război, ei merg la război; nu doresc să meargă, dar se duc. De ce? Deoarece sunt hipnotizaţi şi hipnotizatul este hipnotizat (aceasta este foarte grav şi teribil de adevărat). Că avem nevoie să ieşim din SOMNUL HIPNOTIC, este adevărat! Dar să vedem cum ieşim din „somnul hipnotic”. Dacă suntem mulţumiţi cu obiceiurile noastre mentale, cu sistemul nostru de a raţiona, cu obiceiurile noastre sentimentale, cu diferitele noastre obiceiuri sau obişnuinţe, acumulate prin ereditate şi de la familie, atunci, chiar dacă ascultăm aici, in această sală, Invăţăturile, pur şi simplu ne pierdem timpul... Intrebaţi-vă pe dumneavoastră inşivă: De ce aţi venit? Cu ce scop sunteţi aici reuniţi in această sală? Dacă sunteţi aici reuniţi din pură curiozitate, era mai bine dacă nu veneaţi.
Dacă cu adevărat sunteţi animaţi de năzuinţa de a vă schimba, dar continuaţi mulţumiţi cu vechile norme de a gandi, sincer, vă autoinşelaţi.
Dacă doriţi să agăţaţi „carul Gnozei” „vechiului vostru tren” ros de timp şi putred pană in măduva oaselor, faceţi, aşadar, un joc foarte prost care nu duce la nimic.
Aşadar, ne inşelăm pe noi inşine. Dacă dumneavoastră doriţi să vă schimbaţi, SĂ FIM SERIOŞI şi să incepem prin a ne schimba modul nostru de a gandi!
Fiecare are modul său de a gandi, şi fiecare crede că modul său de a gandi este cel mai corect. Dar in realitate diversele forme de a gandi ale fiecăruia sau ale tuturora, nu au nimic corect, căci sunt hipnotizaţi.
Cum poate gandi corect o persoană care este hipnotizată? Dar dumneavoastră credeţi că gandiţi corect, aici este greşeala: Obiceiurile mentale nu servesc la nimic...
Dacă doriţi să vă schimbaţi, bine, aici aveţi noua Invăţătură, aici aveţi „Vinul Gnozei”. Dar vă rog, aduceţi „burdufuri noi” pentru acest „vin”, nu „burdufuri vechi”! „Deoarece vinul nou rupe burdufurile vechi”...
Mă interesează să le dau fraţilor Invăţătura, dar in mod serios. Şi pentru aceasta vă invit să vă schimbaţi modul de a gandi...
Aţi refl ectat, cumva, la ceea ce este „CONŞTIINŢA”? Cu ce s-ar putea compara Conştiinţa? Cu un focar de lumină, care ne va dirija intr-o direcţie sau in altă direcţie; este evident.
Trebuie să invăţăm să situăm Conştiinţa acolo unde trebuie situată. Acolo unde este Conştiinţa noastră, acolo vom fi şi noi.
Dumneavoastră, care mă ascultaţi in aceste momente, sunteţi siguri că este aici Conştiinţa fiecăruia? Dacă este aici imi place. Dar suntem siguri că ea este aici? Se poate intampla să fie in acest moment in casă; poate fi la cantină; poate fi in supermarket şi aici vedem doar Personalitatea de faţadă a unuia sau a altuia dintre fraţi.
Aşadar, ACOLO UNDE SE AFLĂ CONŞTIINŢA, ACOLO VOM FI ŞI NOI ...
Conştiinţa este ceva care trebuie să invăţăm s-o situăm in mod inteligent, acolo unde trebuie să fie situată.
Dacă ne situăm Conştiinţa intr-o carciumă, ea se va procesa in virtutea carciumii; dacă noi o situăm intr-un bordel, se va procesa acolo; şi dacă o vom situa intr-o piaţă, vom avea un negustor bun sau un negustor rău. Oriunde este Conştiinţa, acolo vom fi şi noi.
Conştiinţa este, din nefericire, imbuteliată; şi un Eu al desfraului ne-ar putea purta Conştiinţa intr-un bordel; un Eu al beţiei ar putea s-o tarască intr-o carciumă; un Eu lacom ar purta-o pe acolo prin piaţă; un Eu asasin ar purta-o pe acolo, pe la casa vreunui duşman etc.
Dumneavoastră vi se pare cumva corect SĂ NU ŞTIM SĂ NE MANEVRĂM CONŞTIINŢA? Am inţeles că este absurd să fie dusă in locuri unde nu trebuie să fie; este evident.
Din nefericire (repet), Conştiinţa noastră, la ora actuală, este inchisă, da, imbuteliată printre diferitele elemente inumane pe care le purtăm in interior. Avem nevoie să sfăramăm toate aceste elemente, inăuntrul cărora se afl ă imbuteliată Conştiinţa.
Dar spun: Vom face aceasta dacă nu ne vom schimba modul nostru de a gandi? Dacă suntem foarte mulţumiţi cu vechile noastre obiceiuri, perimate şi neadecvate, pe care le avem in Minte, ne-am preocupa cumva de Trezirea Conştiinţei? Bineinţeles că nu!
Dacă dorim să ne schimbăm, să ne schimbăm incepand de acum; să ne schimbăm obiceiurile noastre mentale, modul nostru de a gandi.
Cand cineva se schimbă cu adevărat, produce schimbări interioare; cand cineva işi „schimbă” modul de a gandi, poate atunci să se gandească la schimbarea totală a interiorului său.
Dar dacă cineva nu se schimbă in modul său de a gandi, dacă aici in această Minte continuă să existe vechile obiceiuri neadecvate, cum ar putea spune cineva că va provoca o schimbare in Conştiinţa sa Interioară? Aceasta nu este posibil! Ar fi ceva contradictoriu să gandim ceva şi să facem altceva.
Realmente nu este posibil!
Astfel, avem nevoie să ne facem stăpanii propriei noastre Conştiinţe, situand-o acolo unde trebuie situată, aşezand-o acolo unde trebuie aşezată. A invăţa să o punem intr-un loc şi a invăţa să o luăm de acolo, este un Dar minunat, dar un Dar pe care noi nu il folosim in mod inţelept.
In realitate, unicul lucru pe care il avem in interior este Conştiinţa (este ceea ce avem mai demn, celelalte lucruri nu sunt demne). Diversele agregate psihice pe care le avem, in niciun fel nu sunt demne. Unicul lucru demn, unicul lucru Real, unicul lucru care contează in noi, este conştiinţa; dar este adormită, nu ştim să o folosim: agregatele psihice o duc pe unde vor ele.
Noi, in realitate, nu ştim să o folosim şi aceasta este cu adevărat lamentabil. Dacă dorim o schimbare, dar o schimbare de fond, trebuie, de asemenea, să invăţăm să ştim ce este ceea ce se numeşte „Conştiinţă”...
In Lumea Orientală ni s-a spus că „inainte să se nască in noi BODHISATTVA, trebuie să se ivească in noi BODHICITTA”.
Dar inainte de toate, ce este ceea ce se numeşte „Bodhisattva”? (Unii dintre voi vor şti, alţii nu vor şti). Blavatsky spune că „un Maestru care posedă Corpurile Cauzal, Mental, Astral şi Fizic, este un Bodhisattva; că Sufletul Uman sau Sufletul Cauzal imbrăcat cu aceste Corpuri, este un Bodhisattva”... Ea face o diferenţă deplină intre un Maestru in sine, care este ATMAN-BUDDHI, adică INTIMUL, şi SUFLETUL-CONŞTINŢĂ, şi BODHISATTVA, care este SUFLETUL UMAN imbrăcat cu CORPURILE EXISTENŢIALE SUPERIOARE ALE FIINŢEI.
Dar Budismul Mahayana sau Budismul Mahayanic este cel mai exigent: Nu recunoaşte ca „Bodhisattvaşi” decat pe aceia care s-au SACRIFICAT PENTRU UMANITATE de-a lungul a succesive Maha-Manvantare.
„Există două tipuri (spune Budismul „Mahayanic”) de Fiinţe”: unele, de exemplu, ar fi „BUDDHAŞII PRATYEKAS”, şi aspiranţii la „Buddha Pratyeka” (sunt „SRAVAKAS”), aceştia nu se sacrifică niciodată pentru umanitate. Luptă pentru ei, pentru a se schimba (şi se schimbă), dar niciodată nu işi dau viaţa pentru fraţii lor, şi bineinţeles, niciodată nu incarnează Cristosul Intim…
Ceilalţi sunt Bodhisattvaşii care, cu adevărat, au renunţat la Fericirea Nirvanei din iubire pentru umanitate; aceia care in diferite Maha-Manvantare şi-au dăruit sangele umanităţii; cei care putand trăi fericiţi in Nirvana, au renunţat la orice Fericire pentru fraţii lor de pe Pămant. Ei sunt unicii care, cu adevărat, pot să incarneze Cristosul...
Dar, să ne intoarcem la „Bodhicitta”... Ce este „BODHICITTA”?
Este „CONSTIINŢA deja TREZITĂ”, dezvoltată, transformată in „EMBRIONUL DE AUR”; este adevărata „ARMURĂ ARGINTATĂ” care ne poate proteja de Puterile Tenebrelor, care ne dă Inţelepciunea, experienţa.
Inainte să se ivească un Bodhisattva inăuntrul cuiva, apare Bodhicitta, adică Conştiinţa trezită şi dezvoltată... Vedeţi dumneavoastră, cat valorează, aşadar, acest Dar care se numeşte Conştiinţă. Este păcat că umanitatea are Conştiinţa inchisă in Ego! Şi este clar că atata timp cat oamenii continuă gandind aşa cum gandesc, simţind aşa cum simt şi cu aceleaşi vechi obiceiuri rancede, nu vor putea trezi Conştiinţa (vor continua aşa, hipnotizaţi).
Ca şi consecinţă sau corolar, vom spune: Că niciodată nu se va ivi in astfel de oameni Bodhicitta. Cand Bodhicitta (care este Conştiinţa dezvoltată şi trezită) se iveşte in cineva, in aspirant, atunci curand apare Bodhisattva.
In mod evident Bodhisattva se va forma inăuntrul climei psihologice a Bodhicittei. Este grandioasă Bodhicitta !
In realitate, cu adevărat, dragii mei fraţi, este lucru mare cand cineva, intr-adevăr, işi schimbă modul de a gandi; deoarece atunci şi numai atunci, va lucra pentru trezirea Conştiinţei. Atunci şi doar atunci va face o muncă serioasă care il va conduce la naşterea Bodhicittei. Inainte nu este posibil... Trăim intr-o lume (din nefericire) dureroasă. Voi toţi sunteţi plini de durere, de suferinţe...
Fericire? Nu există in această lume, nu este posibilă; atata timp cat există Ego, trebuie să fie durere; atata timp cat continuăm cu modul nostru ranced de a gandi, nu vom putea fi mulţumiţi; atata timp cat suntem victimele Emoţiilor Negative, orice inceput de Fericire devine imposibil...
Noi avem nevoie, cu adevărat, să ajungem la FERICIRE; insă noi nu vom putea să obţinem acea izbandă dacă nu ne „trezim” Conştiinţa, şi niciodată nu ne „vom trezi” Conştiinţa, dacă vom continua cu modul pe care il avem acum de a gandi.
Prin urmare, in primul rand, să ne uităm cum gandim; să schimbăm acest fel demodat de a gandi, să pregătim „burdufuri noi” pentru „vinul nou”, care este Gnoza, şi astfel vom lucra cu adevărat, dar in mod serios...
Această lume, in sine, este produsul LEGII ORIGINII; aceasta lume se susţine cu Legile CAUZEI şi ale EFECTULUI, care sunt LEGILE KARMEI (de asemenea sunt numite Legile ACŢIUNII ŞI CONSECINŢEI: aşa acţiune, aşa consecinţă). Aceasta este o lume destul de complexă: Este o lume de asociaţii, combinaţii multiple, dualism neincetat, lupte ale contrariilor etc...
In aceste circumstanţe, nu este posibil să existe in această lume Fericirea. Fiecare dintre noi trebuie să-şi plătească karma (suntem plini de datorii). Această karmă, in mod evident, ne aduce multă durere, multă amărăciune, nu suntem fericiţi.
Mulţi gandesc că am putea ajunge la Fericire prin intermediul Mecanicii Evoluţiei. Este un concept fals, deoarece mecanica este mecanică.
Legea Evoluţiei şi, de asemenea, cea a Involuţiei constituie axa mecanică a acestei maşinării care se numeşte „Natură”.
Există Evoluţie in grăuntele care germinează, in planta care se dezvoltă şi, in final, dă fructe.
Există Involuţie in planta care intră deja in decrepitudine şi, la final, se transformă intr-o grămadă de vreascuri.
Există Evoluţie in copilul care se formează in pantecele matern, in creatura care se naşte, care creşte şi care se dezvoltă şi trăieşte in lumina Soarelui.
Insă, de asemenea, există Involuţie in fiinţa umană care imbătraneşte, descreşte, intră in decrepitudine şi, la final, moare... Aceasta este complet mecanic.
Mecanică este, de asemenea, şi Legea Karmei, intr-un anumit sens, in sensul „cauzativ” (privită din lumina celor DOUĂSPREZECE DIDANE). Acolo există mecanică...
Noi avem nevoie să ne eliberăm tocmai de Legea Karmei. Avem nevoie să ne eliberăm de această mişcare mecanică a Naturii; avem nevoie să devenim liberi şi aceasta nu va fi prin intermediul Evoluţiei Mecanice.
Orice Evoluţie Mecanică se desfăşoară in acord cu Legile Cauzei şi ale Efectului, cu Legile Asocierilor, ale Combinaţiilor Reciproce etc. (Ceea ce este mecanic, este mecanic).
Noi avem nevoie să ne eliberăm de Legea Evoluţiei şi, de asemenea, de Legea Involuţiei; avem nevoie să facem „MARELE SALT” pentru a cădea in VIDUL ILUMINATOR...
In mod evident, există o antiteză intre „Teoria Relativităţii” pe care o predică un Einstein şi Vidul Iluminator. RELATIVUL ESTE RELATIV; Maşinăria Relativităţii funcţionează cu Legea Contrariilor, cu Dualismul etc.
In „lupta antitezelor” există durere şi asta nu este Fericire. Dacă dorim autentica Fericire, trebuie să ieşim din Mecanica aceasta, a Relativităţii, să facem Marele Salt, repet, pentru a cădea in sanul Vidului Iluminator.
Eu am experimentat Vidul Iluminator in tinereţea mea; abia dacă aveam 18 ani, cand am putut să fac Marele Salt: să trec dincolo de timp şi să trăiesc Aceasta, care nu este timp, aceasta pe care am putea sa o numim „EXPERIENŢA PRAJNA-PARAMITA” (in realismul său cel mai crud).
Nu este in plus să vă accentuez că respectiva trăire a putut fi repetată de trei ori. Am ştiut atunci ceea ce era „SUNYATA”, am putut s-o trăiesc...
In Vidul Iluminator nu există dualismul conceptual, de niciun fel.
Maşinăria Relativităţii nu ar funcţiona in Vidul Iluminator; LEGEA COMBINĂRILOR RECIPROCE ŞI A ASOCIERILOR MECANICE nu este posibilă in Vidul Iluminator. Toată „Teoria Relativităţii” a lui Einstein ar rămane distrusă in Vidul Iluminator.
Fără indoială, experienţa Vidului Iluminator este posibilă doar in stare de SAMADHI... In stare de Samadhi sau, cum se mai spune, in stare de „Prajna-Paramita”...
In Vidul Iluminator nu există forme de niciun fel; s-ar putea spune că acolo cineva trece dincolo de Univers şi de Zei. In Vidul Iluminator se poate da un răspuns corect la: „Dacă tot Universul se reduce la Unitate, atunci la ce se va reduce Unitatea?”
Un astfel de răspuns nu este posibil pentru Mintea Logică sau, cu atat mai puţin, pentru Mintea care funcţionează in acord cu Logica Formală; dar in Vidul Iluminator nu este nevoie de un astfel de răspuns; asemenea răspuns acolo este o realitate evidentă, definită: „Dacă toate lucrurile se reduc la Unitate, Unitatea de asemenea se reduce la toate lucrurile”...
Atunci, cine intră in această stare, de MAHA-SAMADHI, spunem că trăieşte in toate lucrurile lipsit de formă şi aceasta este, prin sine, deja grandios, sublim şi inefabil...
Scufundarea definitivă in Sunyata, adică in Vidul Iluminator definitiv, este posibilă doar prin intermediul Marelui Salt şi cu condiţia definitivă de a fi trecut prin ANIHILAREA BUDISTĂ TOTALĂ; in mod contrar nu va fi posibil...
In acea Epocă eu nu trecusem incă prin Anihilarea Budistă şi, evident, pe măsură ce mă apropiam de Marea Realitate, Conştiinţa se extindea intr-o formă nemăsurată. Evident că in această situaţie, eu netrecand prin Anihilarea Budistă, am simţit o nespusă teroare, motiv pentru care m-am intors la Universul Relativităţii lui Einstein...
Repet: de trei ori am experimentat Vidul Iluminator şi am ştiut in Sunyata (experienţa transcendentală trăită), că există ceva dincolo de Vid, ce? Ceea ce se numeşte „TALITATE”, „Marea Realitate”... Am ştiut-o printr-o intuiţie de tip transcendental, deoarece pe campul Intuiţiei, sau in Lumea Intuiţiei, există diferite grade de intuiţie. Fără discuţie, cel mai elevat grad intuiţional este cel al MINŢILOR FILOZOFICO-RELIGIOASE sau FILOZOFICOMISTICE.
Acest tip de Intuiţie corespunde Prajna-Paramitei.
Această Facultate mi-a permis să ştiu că dincolo de Lumea Vidului Iluminator este Marea Realitate. Vreau să vă spun, in mod accentuat, că acest Drum al Gnozei conduce la Marea Realitate. Marea Realitate sau Talitatea (Sunyata, Prajna-Paramita) este dincolo de Universul Relativităţii, adică dincolo de Mecanica acestei Relativităţi; şi dincolo, mult dincolo de Vidul Iluminator...
Adică, Talitatea transcende aceste două contrarii, pe care eu le-aş numi: „MECANICA RELATIVITĂŢII” şi „VIDUL ILUMINATOR”.
Nu este Vidul Iluminator ultimul cuvant; este anticamera Talităţii, adică a Marii Realităţi.
Nu vă vorbesc la nivel pur teoretic. In Maha-Manvantarele trecute am experimentat Talitatea şi, cum o cunosc, trebuie să dau despre ea mărturie vie...
Important pentru noi este să trecem printr-o SUPREMĂ ANIHILARE, pentru ca in final Conştiinţa (transformată in Bodhicitta şi total trezită) să poată face Marele Salt pentru a cădea in Vidul Iluminator (incă un pas şi ajungem la Talitate).
Dar, cum vă spuneam, trebuie să incepem prin a ne schimba modul nostru de a gandi pentru a lucra in mod corect asupra noastră inşine. DEZINTEGRAND, realmente, ELEMENTELE PSIHICE INDEZIRABILE pe care le purtăm in interior; aşa vom putea noi să obţinem TREZIREA CONŞTIINŢEI şi dezvoltarea Bodhicittei, dacă inainte de toate ne vom schimba modul nostru de gandi ! ...
Este nevoie să ŞTIM SĂ MEDITĂM, să inţelegem Tehnica Meditaţiei. Scopul Meditaţiei este foarte simplu: Ce este ceea ce dorim prin intermediul Meditaţiei? SĂ NE LINIŞTIM, LINIŞTE ...
Ar părea de prisos ceea ce spunem şi dumneavoastră aţi putea obiecta că: „am putea să ne liniştim cu o sticlă de vin”, nu-i aşa?
Este clar. Aţi putea să obiectaţi, de asemenea, că: „am putea să ne liniştim ascultand o simfonie de Beethoven”. Acestea mi le-aţi putea spune...
Dar, cu adevărat, a obţine liniştea este mai dificil decat vă imaginaţi.
Astfel că nimeni nu ar putea avea linişte mentală, Mintea in sfantă pace, dacă nu şi-a eliminat din Centrul Intelectual orice gand perimat şi neadecvat pe care il poartă, nimeni nu ar putea avea pace in Inima sa dacă inainte nu a eliminat din sine insuşi Emoţiile Negative şi nefavorabile.
Astfel, atunci cand un gnostic, un ARHAT GNOSTIC, se cufundă in Meditaţie, caută liniştea. In aceste clipe, işi propune să lucreze asupra unui element inuman, ce l-a descoperit in sine insuşi, prin intermediul AUTOOBSERVĂRII.
Este posibil să fi descoperit mania. Se va dedica atunci să inţeleagă agregatul psihic al maniei, pană ce va deveni praf cu ajutorul DIVINEI MAME KUNDALINI (pe care va trebui s-o invoce pentru a-l ajuta).
Sau poate a descoperit că are agregatul psihic al urii. Atunci işi va propune să dezintegreze respectivul agregat, pentru a se ivi in locul său IUBIREA.
Pe măsură ce ne vom dezintegra toate agregatele psihice inumane pe care le purtăm in interiorul nostru, Conştiinţa se va trezi.
Se vorbeşte mult in Gnoză despre sex, dar in primul rand trebuie să ne schimbăm modul nostru de a gandi, pentru a avea o informaţie bogată, pentru a deveni mai Conştienţi de Invăţătură. Doar aşa vom lucra cu succes in „FORJA APRINSĂ A LUI VULCAN”.
Nu dorim deloc ca in această seară să evităm Misterele Sexuale.
Este bine ca dumneavoastră să inţelegeţi că DRUMUL care conduce la Talitate ESTE (şi subliniez complet aceasta) ABSOLUT SEXUAL (şi acest lucru trebuie inţeles).
Fără discuţie, un celibatar, o celibatară poate dizolva (pe bază de multă Inţelegere) 50% din agregatele psihice, intotdeauna cand se apelează la Mama Divină Kundalini in timpul Meditaţiei. Dar există elemente psihice foarte grele, care corespund Lumii celor 96 de Legi. Acestea nu se dezintegrează decat cu „MORIŞCA ELECTRICĂ” a fizicienilor, cu SVASTICA in mişcare, care generează un anumit tip de „Electricitate Sexuală Transcendentă”.
In mod evident, deci, „FEMEIA ŞARPE” sau Prinţesa Kundalini, Divina Mamă Cosmică, este intărită prin acest tip de „electricitate”.
Şi atunci poate cu Puterea sa Electrică, să dezintegreze la nivel atomic elementele psihice mai grele, in care este imbuteliată Conştiinţa.
Astfel, puţin cate puţin, va veni momentul in care Conştiinţa va rămane complet liberă şi trezită, pregătită pentru Marele Salt şi căderea in Vidul Iluminator (care este anticamera Marii Realităţi). In această lume am fost criticaţi destul pentru că punem accent pe sex. Mulţi presupun că există multe drumuri care pot conduce la Marea Realitate.
Evident, fiecare este liber să gandească cum doreşte, dar in numele Adevărului şi prin Experienţă Mistică Directă (acumulată in profunzimea Conştiinţei mele de-a lungul Maha-Manvantarelor succesive), pot să vă spun că drumul care conduce, direct, la Marea Realitate, la Talitate, dincolo de Vidul Iluminator şi de Mecanica Relativităţii, este absolut sexual, intr-un procent de sută la sută.
Cine nu este de aceeaşi părere in această problemă, arată, cu această conduită psihologică, necunoaşterea crudei realităţi.
Este evident că cine a avut adevărate experienţe in aceste lucruri (de-a lungul Maha-Manvantarelor succesive) ştie foarte bine că aşa este, şi că nu este posibilă scăparea definitivă din această Mecanică a Relativităţii pe altă cale sau pe alt drum care nu este cel „Direct”, cel care conduce la Marea Realitate.
Sunyata este un termen Budist foarte interesant, care ne indică in mod direct Experienţa Mistică Trăită de cel care a experimentat nu doar „Vidul Iluminator”, ci [... ...] repet: Pe terenul strict mistico-budist, nu sunt de acord cu mulţi mistici sau budişti ortodocşi, care pun Vidul Iluminator ca limită maximă. Noi, gnosticii, mergem dincolo de Mecanica Relativităţii; dincolo de această maşinărie a „Teoriei Relativităţii” a unui Einstein, fundamentată pe „dualismul conceptual”, şi, de asemenea, cu mult dincolo de Vidul Iluminator...
Noi dorim Marea Realitate. Experienţa trăita: Sunyata; experienţa trăită a Prajna- Paramitelor... Mulţumim lui Dumnezeu că avem in interiorul nostru Conştiinţa.
Este, cu exactitate, darul cel mai preţios; păcat că este imbuteliată in Ego. Dar dacă obţinem eliberarea Conştiinţei, atunci vom fi pregătiţi pentru Marele Salt, pentru Saltul Suprem.
O Conştiinţă eliberată este o Conştiinţă care poate să se cufunde in Marea Realitate a Vieţii, liberă in mişcarea sa. Această Mare Realitate este Fericirea inepuizabilă, dincolo de Corpul Afectelor şi de Minte. Este o Fericire imposibil de descris in cuvinte...
Toţi dorim Fericirea şi nu avem Fericire. AVEM NEVOIE SĂ FIM FERICIŢI. Dar nu este posibil să fim fericiţi intr-o Lume de Combinaţii; nu este posibil să fim fericiţi inăuntrul acestei Maşinării a Relativităţii. Amintiţi-vă dumneavoastră că EGOUL ESTE TIMP; că Egoul este o carte cu multe volume şi că este expus Legilor Cauzei şi Efectului.
Este ora la care ne gandim să ne eliberăm de karma; să ne eliberăm de această lume dureroasă, de această maşinărie atat de infernală. Este ora la care să ne gandim la adevărata bucurie a Marii Realităţi...
De aceea, vă invit in această seară să vă SCHIMBAŢI MODUL DE A GANDI. Deoarece dacă dumneavoastră vă schimbaţi, veţi putea lucra asupra voastră inşivă, pentru eliberarea Conştiinţei. Dar dacă dumneavoastră nu vă schimbaţi modul de a gandi, dacă doriţi această doctrină doar pentru a o „agăţa” „trenului” dumneavoastră (un „vagon” in plus „agăţat” „trenului” dumneavoastră vechi, hodorogit şi degenerat), vă pierdeţi timpul.
Doresc Fericirea pentru dumneavoastră, adevărata Bucurie a Fiinţei !
Aşadar, dragii mei fraţi, pană aici discuţia din această seară...

Totuşi, există ceva care trebuie să adaug, inainte de a inchide această discuţie: Este nevoie ca dumneavoastră să INVĂŢAŢI SĂ MEDITAŢI PROFUND; să ştiţi să Meditaţi. Cand cineva a obţinut o adevărată Concentrare, ajunge la o adevărată bucurie...
Vedeţi dumneavoastră: dacă eu nu aş fi avut in viaţă experienţa Vidului Iluminator, atunci, in tinereţe, nu v-aş fi vorbit acum in felul in care vă vorbesc... Această experienţă trăită niciodată nu s-a şters din Conştiinţa mea, nici din Mintea mea, nici din Inima mea...
Este posibil ca, intr-unul din aceste Samadhi-uri, adică intr-o practică de Meditaţie Profundă, Conştiinţa unei fiinţe umane să poată să scape din Ego, pentru a experimenta bucuria Vidului Iluminator.
Este evident că dacă o obţine va lucra cu plăcere asupra sa insăşi; VA LUCRA CU ARDOARE, deoarece va fi experimentat, in mod cert, in absenţa Egoului, „Acesta” care este Adevărul, „Acesta” care nu este al timpului, „Acesta” care este dincolo de Corp, de Afecte şi de Minte...
Aici v-am invăţat o formă simplă de a Medita, deoarece există un tip de Meditaţie care este dedicată AUTOEXPLORĂRII EGOULUI, cu scopul de a-l dezintegra, de a-l reduce la cenuşă. Dar există, de asemenea, alt tip de Meditaţie, care are ca scop să se ajungă intr-o zi la EXPERIMENTAREA REALULUI...
Să dea Domnul să-l obţineţi, deoarece vă veţi simţi animaţi la nivel intern şi veţi lucra asupra voastră inşivă! Totuşi, consider că este necesar să aveţi o mantră care să vă servească.

Mantra pe care v-o dau in această seară este foarte simplă. Deja v-am dat un cuvant din această mantră intr-o conferinţă trecută şi vă amintiţi de: „GATE”.
Dar in această seară vă voi da cuvintele complete ale intregii mantre:

GATE, GATE, PARAGATE, PARASAMGATE, BODHI, SUA, HA.

Pe casete trebuie să fi rămas inregistrat şi, de asemenea, in inimi… Repet…
GATE, GATE, PARAGATE, PARASAMGATE, BODHI, SUA, HA.
Această mantră se pronunţă suav, sau cu Mintea şi Inima. Se poate, de asemenea, să se folosească ca şi „Cuvant Silenţios”. Deoarece există două tipuri de „Cuvinte”: „CUVANTUL ARTICULAT” şi CUVANTUL SILENŢIOS”. Cuvantul Silenţios este puternic...
Se relaxează corpul total şi, după relaxare, ne dăruim total Dumnezeului nostru Intern Profund, fără să ne gandim la nimic; doar recitand cu Mintea şi Inima mantra completă: GATE, GATE, PARAGATE, PARASAMGATE, BODHI, SUA, HA.
Meditaţia trebuie să fie foarte adancă, foarte profundă; ochii inchişi, corpul relaxat, dăruit complet Dumnezeului Intern... Nici măcar un gand nu trebuie să fie admis in aceste momente... Dăruirea către Dumnezeu trebuie să fie totală şi doar mantra trebuie să răsune in Inimă...
Această mantră, inţeleg că deschide „OCHIUL LUI DANGMA”.
Această mantră profundă intr-o zi vă va conduce la experimentarea, in absenţa Egoului, a Vidului Iluminator. Atunci veţi şti ce este Sunyata; atunci veţi inţelege ce este Prajna-Paramita.
Este nevoie de perseverenţă; cu această mantră veţi putea ajunge foarte departe ! ...
Merită să fie experimentată Marea Realitate, măcar o dată in viaţă. Deoarece, astfel se umple cineva de CURAJ PENTRU LUPTA IMPOTRIVA SINELUI INSUŞI. Acesta este avantajul Sunyatei; acesta este avantajul cel mai mare care există in legătură cu experimentarea Realului...
Şi pentru ca in această noapte să se profite de Meditaţie şi de mantră aşa cum se cuvine, vom intra puţin in Meditaţie cu această mantră.
Ii rog pe toţi fraţii să intre in Meditaţie:
Să ne relaxăm cu toţii corpurile (stingeţi luminile, in primul rand)... Relaxare totală a corpului fizic. Relaxare completă şi dăruire completă Dumnezeului Interior profund... Nu vă gandiţi la nimic, la nimic, la nimic, la nimic... Veţi recita mantra (o voi repeta de multe ori pentru ca să nu o uitaţi. După această Meditaţie o veţi putea nota, pentru aceasta sunt inregistrările)...
O voi repeta:
GAATEEE, GAATEEE, PARAGAATEEEE, PARASAMGATEEEEE, BODHIIIII, SUAAAA, HAAAAAAAAA...
Repet: (O repetă de şapte ori).
Continuaţi să o repetaţi cu inimile voastre, cu minţile voastre.
Nu vă gandiţi la nimic, la nimic, la nimic... Dăruiţi-vă complet Dumnezeului vostru... Simţiţi-vă fiecare dintre voi ca un cadavru, ca un mort...
Repet: GAATEEE, GAATEEE, PARAGAATEEEE, PARASAMGATEEEEE, BODHIIIIII, SUAAAA, HAAAAAAAA.........
(Continuă repetand de cateva ori.)
Continuaţi repetand...